
STPT: Nu se suspendă linia M45! Avem și poziția Primăriei Dumbrăvița

Departamentul de Relații Publice din cadrul Societății de Transport Public Timișoara și Primăria Dumbrăvița ne-au răspuns la solicitarea de a avea o poziție oficială vis-a-vis de informațiile apărute în mediul online, referitoare la o eventuală suspendare a liniei metropolitane M45 din Timișoara și Dumbrăvița.
Evident, zvonistica a pornit de la o postare de pe un grup de facebook extrem de popular printre dumbrăvițeni: In această seară am venit acasă cu M 45. la 17.30. Cand am ajuns la Agronomie, șoferul a venit în ușa microbuzului si a spus: ” vă rog să vă perforați biletele pentru ca ne-a pus sa va numărăm câți sunteti deoarece este propus sa se scoată microbuzul din cauza ca nu este rentabil!” Intradevar foarte putine persoane validează legitimațiile. S-a ajuns in aceasta situatie pentru ca nu sunt contoale si cei care obisnuiesc sa nu valideze legitimatiile se bazeaza pe asta. Ar trebui să fie controale zilnic chiar si de mai multe ori pe zi si mai ales in orele de vârf!” Totodată doamna respectivă a solicitat și intervenția primarului: „D-le primar Horia Bugarin cred ca ați putea să luați legatura cu STPT-ul sa le propuneti varianta controlului, decat sa ajungem in situatia de a ramane fară transportul in comun care face legatura cu orașul.”
Poziția primarului Horia Bugarin și a Primăriei Dumbrăvița
Primarul Horia Bugarin a răspuns scurt sub postare: Nu se va suspenda linia M45, dar cei de la SMTT și STPT analizează eventuale modificări în funcție de încărcarea pe stații, apoi la solicitarea DumbrăvițaTV.ro, Primăria Dumbrăvița a emis și o poziție oficială despre linia M45: Primăria Dumbrăvița nu a avut și nu are în vedere anularea de pe raza comunei a mijlocului de transport în comun M45. Dimpotrivă, reprezentanții instituției inițiază discuții cu conducerea SMTT pentru îmbunătățirea traseului, a stațiilor sau a numărului de curse, ori de câte ori cetățenii comunei solicită aceste lucruri.
Răspunsul STPT a venit prompt: Informațiile apărute în mediul online referitoare la suspendarea liniei M45 nu sunt veridice. Totodată, vă aducem la cunoștință că, Societatea de Transport Public Timișoara este doar operatorul de transport pe rutele urbane și metropolitane, decizia legată de suspendarea liniilor de transport/înființarea de noi trasee/modificarea rutelor metropolitane/înființarea de noi stații etc. aparține Primăriei Comunei Dumbravița, în cazul liniei M45, respectiv ADI-Societatea Metropolitană de Transport Timișoara.