Selectați pagina

Strada Cetinei – o problemă atât pentru administrație cât și pentru locatari!

Publicitate

Strada Cetinei are o adevărată poveste în spate: cu o lungime de 180 de metri dar nici un metru pătrat cedat administrației locale, totuși drumul a fost periodic întreținut de către primărie. Introdus pe lista de asfaltare de către vechea administrație, în urma lucrărilor efectuate strada are, la ora actuală, rigole. Dar atât. Lucrările au fost oprite pentru că, legal, primăria nu poate asfalta o proprietate care nu îi aparține.

Locatarii își doresc condiții civilizate, măcar piatră dacă asfalt nu se mai poate, mai ales în sezon de iarnă, cu ploi și noroi. Din păcate, dreptul de proprietate asupra parcelei de drum este cotestat în instanță și toate părțile implicate sunt nevoite să aștepte ca instanța să se pronunțe în privința proprietarului. Abia apoi, după cedarea drumului către primărie, pot avea loc lucrări de întreținere și de asfaltare.

Publicitate

Despre autor

Vă recomandăm

Categorii

Videoclipuri recente

Se incarca...