
SVSU Dumbrăvița: Au fost semnate primele contracte de voluntariat

La începutul anilor 2000, dumbrăvițeanul Claudiu Sperlea a avut o contribuție esențială la înființarea Poliției Comunitare (actuala Poliție Locală). În prezent, acesta se implică din nou în viața comunității, punând bazele Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Dumbrăvița.
În cadrul ședinței festive desfășurate joi, la care au participat reprezentanții Primăriei și ai Consiliului Local, au fost semnate primele contracte de voluntariat, menite să asigure pregătirea și sprijinul pentru activități de prevenire și intervenție în situații de urgență
Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească voluntarii sunt următoarele:
– domiciliul în Dumbrăvița;
– vârsta între 18 și 50 de ani;
– apt din punct de vedere medical;
– să nu fi fost condamnat pentru săvârșirea de infracțiuni cu intenție – CAZIER;
– să nu fi pierdut anterior calitatea de voluntar în serviciul de urgență.
La încheierea contractului au prioritate persoanele care au satisfăcut stagiul militar în termen sau cu termen redus, în specializările pompieri, protecție civilă, geniu, transmisiuni, chimie, medicină sau marină și au absolvit cursurile specifice adaptării în misiuni și la executarea acțiunilor de intervenție în situații de urgență/dezastre.
Dosarul de înscriere, care se depune la Ghișeul unic, trebuie să cuprindă:
– cerere/acord;
– Curriculum vitae – o scurtă descriere și datele de contact: telefon, e-mail, adresă;
– copie CI;
– adeverință de la medicul de familie care să ateste că este apt clinic sănătos;
– documente care să ateste specializarea dacă aplică pentru o funcție de intervenție;
– cazier;
– dosar plic.
Mai multe informații se pot obține la numărul de telefon: 0730 112 620 – Claudiu Sperlea, șef SVSU