Selectați pagina

TÂRG DE CRĂCIUN Timișoara 2022 – Programul complet

TÂRG DE CRĂCIUN Timișoara 2022 – Programul complet
Publicitate

Târgul de Crăciun din iarna aceasta își va deschide porțile în Piața Victoriei, duminică, 27 noiembrie, la ora 18:00. Casa de Cultură a Municipiului Timișoara pregătește un târg plin de viață, în plin centru. Prima seară e deschisă de TM GROOVE și mai mulți tineri muzicieni timișoreni.

În târg vor fi atracții pentru toate gusturile: patinoar, carusel, roată, fotobooth, VR. Nu va lipsi nici Căsuța lui Moș Crăciun, cu ateliere creative de felicitări, decorat turtă dulce, pictură pe ceramică ș.a. Vor fi prezenți, de asemenea, 75 de comercianți, cu 22 mai mulți decât anul trecut. Dintre aceștia, 27 aduc produse nealimentare și 42  produse alimentare.

În cartiere vor fi organizate activități, precum și câteva minitârguri de scurtă durată, în parteneriat cu Asociația „Cetățean de Traian” și cu Serviciul Guvernanță Participativă și Management Cartiere, al Primăriei Timișoara.

Târgul de Crăciun este organizat în parteneriat cu Asociația „Events for Tourism”, din Sibiu, organizator tradițional al mult apreciatului Târgului de Crăciun de la Sibiu.

Timp de o lună, pe scena din Piața Victoriei vor urca artiști timișoreni și invitați, Moș Crăciun, dar și colindători de pretutindeni. Târgul își va închide porțile luni, 2 ianuarie 2023.

2-3 Decembrie – Tineri artiști pe scenă (TM GROOVE, Magnum Team&Singers, Incubatorul de Arte ș.a., Invitat special: Amalia Gaiță)

4 Decembrie – Cântec și joc (Ansamblul „Timișul” Junior & ansambluri invitate din județ)

6 Decembrie – Vine Moș Nicolae! „Visul Omului de Zăpadă” (spectacol pentru copii, pe patinoar), Piti Show și invitații săi

9 Decembrie – Colinde și cântece de iarnă – Liceul de Arte „Ion Vidu”, Academica Banat Chorus, al U.S.A.M.V.B.m Școala de Arte din Reșița (secția Caransebeș)

10 Decembrie – Colinde și cântece de iarnă (Grupul vocal-instrumental „Begart”, Asociația Generația Muzicii, Palatul Copiilor, Jarvis, Vadim Crușcov Jazz Band)

11 Decembrie – Tradiții și obiceiuri de Crăciun (Colinde și colindători de pretutindeni – județele Timiș, Gorj și Hunedoara)

15 Decembrie – Concert coral (Coruri din partea Mitropoliei Banatului, Corul Avocaților și Corala Contrast)

16 Decembrie – Folk for Revolution (Invitat special: Pragu’ de Sus)

17 Decembrie – ZI DE DOLIU

18 Decembrie – Colinde din repertoriul minorităților

20-21 decembrie – Evenimente dedicate Revoluției din Decembrie – Artiști invitați: Carmen Lidia Vidu (regizor), Axis, Dincolo de Ziduri, Krypton                  

22 Decembrie – Vine Moș Crăciun!  Invitat special: Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin”

Publicitate

Despre autor

Categorii

Videoclipuri recente

Se incarca...