Selectați pagina

Timpi de aşteptare de peste douăsprezece ore pentru camioanele care doresc să intre în România

Timpi de aşteptare de peste douăsprezece ore pentru camioanele care doresc să intre în România
Publicitate

La punctul de trecere a frontierei pe autostradă Csanádpalota – Nădlac II, timpii de aşteptare pentru camioane au crescut la douăsprezece ore. Poliţiştii maghiari şi cei de la protecţia civilă distribuie sticle cu apă şoferilor de camioane care sunt nevoiţi să aştepte pe autostrada M43, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie din judeţul Csongrád.

Camioanele care se îndreaptă către România au format o coadă de 35 de kilometri pe autostradă, a declarat Szilvia Szabó. Pasagerii din autoturisme au de îndurat o aşteptare de trei ore la graniţa dintre Ungaria şi România, a mai adăugat purtătorul de cuvânt.

Autorităţile române şi maghiare au format încă trei benzi faţă de cele zece existente până acum; la ieşire, circulaţia camioanelor este controlată pe şapte benzi, iar cea a autoturismelor, pe şase. Pe autostrada M43 sunt prezente patrule de poliţie – inclusiv pe motociclete – pentru a monitoriza şi asigura menţinerea ordinii publice şi a siguranţei, a spus căpitanul de poliţie.

Transportatorii care pot face acest lucru, se prezintă la trecerea Nagylak-Nădlac, dar în orele după-amiezii, şi aici sunt timpi mari de aşteptare. Potrivit serviciului de informaţii rutiere a Ungariei, coada de camioane de pe M43 este de 39 de kilometri, apropiindu-se de podul de pe Tisa.

MTI

Despre autor

Categorii

Videoclipuri recente

Se incarca...