
VIDEO: Mașină făcută scrum în plin centrul comunei Dumbrăvița

După incendiul petrecut aseară la o casă din comună, un altul a izbucnit astăzi, în jurul orei 11, în Dumbrăvița. O mașină a fost făcută scrum pe strada Franyo Zoltan, lângă magazinul alimentar din parcul central.
Pompierii din cadrul ISU Banat s-au deplasat la locul incendiului cu o autospecială de primă-intervenție și 4 subofițeri.. Au fost prezenți și cei de la poliția locală, dar și poliția română.
Polițiștii cercetează cazul, pentru a afla care este cauza pornirii incendiului.
Din fericire, nu au existat victime, însă mașina a fost distrusă.