Selectați pagina

Yoggi Kinderklub – primul After School deschis în comuna Dumbrăvița

Publicitate

Yoggi Kinderklub este primul After School deschis în comuna Dumbrăvița. Cu o experiență de peste 10 ani, clubul vine în ajutorul părinților în procesul educativ, oferind suport didactic specializat atât în limba română, cât și în limba germană.

Totul a început în anul 2011, când Riana Marițescu, profesor în învățământul primar și psiholog s-a hotărât să pună în practică dorința ei de a-i ajuta pe cei mici să se dezvolte într-un mediu cât mai frumos, prin deschiderea unui after school. De la doar 2 copii înscriși în primul an de activitate, after school-ul a ajuns să aibă în jur de 35 de copii – de la clasele 0 până la clasa a 4-a, care vin constant după orele de școală.

Pe lângă temele pe care le fac împreună, copiii au parte și de diferite activități de dezvoltare personală, șah, robotică și multe altele.

În timpul școlii, programul de funcționare a after school-ului, este de luni-vineri, între orele 12:00 – 18:00. Transportul de la școală până la club este asigurat și este inclus în prețul plătit pe lună.

Totodată, clubul funcționează și în timpul verii, având programul „Școala de vară” și este deschis de luni-vineri, între orele 8:30 – 17:30. În cadrul programului, copii au parte de diferite jocuri, excursii, activități precum – plimbări cu bicicletele, vizionarea unui film la mall, dar și de cursuri interactive de limba germană și engleză.

Yoggi Kinderklub, pe lângă o locație dotată cu toate cele necesare, un personal bine pregătit și cunoscător de limba germană, oferă:

  • Experiență – datorită timpului îndelungat de desfășurare a activității, și anume, peste 10 ani,
  • Exclusivitate – deoarece este singurul afterschool în care se lucrează și în limba germană,
  • Calitate – deoarece se pune accentul pe un număr mic de copii, pentru a se putea lucra cât mai eficient cu fiecare în parte,
  • Inovație – pentru că în fiecare an se aduc lucruri noi în activitățile pe care clubul le are.

Începând din luna septembrie, Yoggi kinderklub are în plan începerea a două proiecte noi. Unul dintre ele reprezintă o colaborare cu Life Concept Clinic – specialiștii din cadrul clinicii de kinetoterapie vor face periodic o evaluare posturală a copiilor, iar al doilea proiect pe care clubul îl are în plan este deschiderea unui cabinet de logopedie și de consiliere pentru părinți și copii.

Dacă doriți să aflați mai multe detalii despre clubul Yoggi, puteți accesa pagina de facebook Yoggi Kinderklub, le puteți scrie pe adresa de email: yoggiclub@gmail.com sau puteți suna la numărul de telefon 0720 729 451.

Publicitate

Despre autor

Vă recomandăm

Vă recomandăm

Categorii

Videoclipuri recente

Se incarca...