ZIUA CULTURII NAȚIONALE: Ana Lugojana – spectacol-concert, după opereta lui Filaret Barbu
Luni, 15 ianuarie 2023, la ora 18:00, în Sala „Mihai Perian”, a Liceului de Artă „Ion Vidu” din Timișoara, putem asista la spectacolul-concert inspirat de opereta „Ana Lugojana”, de Filaret Barbu.
Un „rezumat” de o oră și jumătate al cunoscutei operete, cu cele mai frumoase arii și fragmente corale, cele mai frumoase povești, cele mai hazlii situații și cu un povestitor care leagă lucrurile între ele, într-un tot unitar, reconectând publicul cu folclorul autentic și aducând bună dispoziție. Un spectacol pe care etnologul și antropologul Prof. univ. dr. Otilia Hedeșan îl compara, la premiera care a avut loc în septembrie 2022, cu celebra lucrare a lui Strauss, numind-o „Liliacul poporului român”.
Concept: Simina Ivan
Povestitor: Ionuț Marian Pîrvulescu
Soliști: Crina Vezentan, Ovidiu Ciucuriță, Remus Alăzăroae, Ionuț Pîrvulescu, Cosmina Șerban și Anda Boghian
Participă: orchestra simfonică și corul „Lira”, dansatori ai Ansamblului „Timișul”
Dirijor: Radu Popa
Dirijor cor: Iosif Todea
Concert-maestru: Cristian Dragalina
Coregrafi: Ciprian David și Maria Dudău-Topciov
Biletele sunt puse în vânzare la Casa de Cultură a Municipiului Timișoara, Str. Miron Costin nr. 2. Prețul unui bilet este de 30 lei.