
1 Iunie la Dumbrăvița – Micii artiști de la Hobby Art vor urca pe scena din Parcul Central

Cu ocazia evenimentelor organizate de Ziua Internațională a Copilului, micii artiști de la Hobby Art vor urca pe scena amenajată în Parcul Central. Hobby Art își desfășoara activitatea în cadrul Școlii Gimnaziale Drumbrăvița din anul 2019. Activitățile extrașcolare cuprind cursuri de teatru, pian, chitară, vioară și canto. Spectacolele Hobby Art sunt recunoscute prin bucuria cu care copiii pun în scenă minunate piese de teatru și interpretează diverse partituri muzicale. De 1 iunie o parte din micii artiști Hobby Art vor urca pe scena vor da viață unor fascinante momente de teatru și muzică.
O lume fermecată în care dragoni, sirene, zâne, pitici sau alte făpturi magice vor dansa cu noi în Parcul Central! Să ne regăsim sufetul de copil și să ne veselim, alături de cei mici, de dimineața și până seara: bălăceală în spumă, picturi pe față, baloane și bomboane împărțite cu dărnicie! – așa sună invitația Primăriei Dumbrăvița, cu ocazia evenimentelor organizate de Ziua Internațională a Copilului.
Programul complet
Păpușile gigantice își vor face apariția în parc la ora 10:00 și ne vor fermeca timp de 2 ore. Micilor războinici și celor interesați de domeniul militar le sunt pregătite, tot între orele 10:00 și 12:00, demonstrații, prezentări de armament și echipamente speciale (SRI, armată, pompieri, jandarmerie, etc).
Scena devine centru de atracție la ora 11:00 cu spectacolul interactiv „Cufărul magic” iar de la ora 12:00 dansăm cât ne țin puterile cu Zumba Kids.

Spectacolele artistice revin pe scenă de la ora 14:30 cu momente deosebite pregătite de elevi de la Școala Gimnazială Dumbrăvița, Școala Hobby Art, Școala Elias Meici, spectacole de dans cu Anne Dance Studio și show Tip Top.
Spuma party, distracție în spumă, sărituri și bătaie cu „baloane de săpun”.
Video booth 360 – distracție maximă în familie, cu imortalizarea momentului de la ora 17:00 și până la ora 20:00.
De la ora 19:00 urcă pe scenă pentru felicitări micii noștri fotbaliști, câștigători ai Cupei Satelor, apoi magia învăluie din nou atmosfera.
Imaginația fără limite a copiilor să ne fie exemplu și nouă, oamenilor mari, și să ne bucurăm de o zi magică împreună cu ei!