
FOTO: Se înmulțesc amenzile de 2000 de euro pentru nesimțiții prinși că aruncă gunoi prin Dumbrăvița

În mai puțin de două săptămâni au fost prinși și amendați șase persoane pentru depozitare ilegală de deșeuri pe domeniul public din Dumbrăvița. Ultimul caz s-a consumat chiar ieri, 21 august 2022, când dispeceratul Poliției Locale Dumbrăvița s-a autosesizat după ce un individ a transportat cu o roabă deșeuri din construcții și demolări, lângă un clopot pentru sticle, chiar în zona centrală a satului. Chiar dacă a fost duminică, la fel ca și ceilalți nesimțiți, și acest individ a fost amendat cu 10000 de lei, conform OUG 92/2021.
„Poliția Locală Dumbrăvița reamintește cetățenilor că străzile sunt supravegheate cu ajutorul unui sistem ultramodern, astfel cei certați cu legea și cu bunul simț vor fi identificați mult mai ușor” – ne-a declarat Sead Ljajic, comandantul unității din comună.