
Cosmin Stan, încrezător înainte de deplasarea spre orașul de sub Pietricica: Avem nevoie de un rezultat bun și de unul-două goluri marcate pentru a ne debloca

CSC Dumbrăvița are parte, la finalul acestei săptămâni, de cea mai lungă deplasare de până acum din actuala ediție a Ligii a II-a. În cadrul etapei a 17-a, alb-verzii vor juca pe terenul echipei CSM Ceahlăul Piatra Neamț. Meciul e programat sâmbătă, la ora 11.00, pe stadionul „Ceahlăul”. Fiind vorba despre o deplasare foarte lungă, mâine dimineață băieții vor face un antrenament, apoi vor lua masa și vor porni spre Târgu Mureș. Vineri dimineață este programat plecarea spre Piatra Neamț, unde vor face și un antrenament după-amiază. CSCD se va întoarce acasă imediat după meci, astfel că vor ajunge duminică spre dimineață, iar jucătorii vor avea două zile libere. Antrenorul echipei, Cosmin Stan, a vorbit despre starea de spirit din lot dinaintea confruntării de sâmbătă:
„Am simțit un pic de supărare, de tristețe în această săptămână. Încă dată spun, nu meritam să pierdem meciul cu Slobozia. În același timp, i-am văzut pe băieți motivați pentru ceea ce urmează. Cred că avem nevoie de un rezultat bun și de unul-două goluri marcate pentru a ne debloca. Într-adevăr, nu avem un golgheter înăscut, un jucător despre care să spui că ai așteptări să marcheze foarte mult. Și golgheterul nostru, Paulevici, în momentul de față are 5 goluri marcate, deci nu sunt foarte multe. Dar eu aștept să înscriem din toate liniile. Putem marca și cu fundașii la fazele fixe, și cu mijlocașii, și cu atacanții. Din păcate, așa e, lipsește golul în momentul de față, dar sunt convins că va veni. La modul în care am arătat în meciul cu Slobozia, sunt semne îmbucurătoare și sunt convins că va veni în curând și golul, și rezultatul bun pe care îl așteptăm pentru a putea continua cu un moral bun acest campionat”.
Tehnicianul a vorbit despre adversarul de sâmbătă – unul tot din zona play-off și care vizează promovarea în Superligă:
„Ceahlăul e una dintre cele mai spectaculoase echipe ale campionatului. Dintre echipele din față care au drept de promovare cred că e echipa cea mai spectaculoasă. Mai e și Corvinul, dar care nu poate promova. Ceahlăul e o echipă care joacă pe atac, practică un fotbal spectaculos, cu jucători foarte buni de la mijloc în sus. Acum s-au întărit cu jucători cu experiență și pe fază defensivă și mă refer în primul rând la Marius Constantin. E o echipă bună, care cred că va juca în play-off. Le permite și programul, mai au de jucat cu Progresul Spartac și e greu de crezut să nu facă 3 puncte acolo. Deci cred că va fi o echipă care va ajunge în play-off și care, mai departe, va lupta pentru promovarea în prima ligă”.
Cosmin Stan a vorbit și despre problemele medicale din lot. Deocamdată, utilizarea lui Ouadie Salhi e sub semnul întrebării, în urma accidentării la cap pe care a suferit-o pe finalul meciului de sâmbăta trecută, cu Unirea Slobozia.
„Avem aceleași probleme cu accidentările. Cei doi jucători care au avut probleme și săptămâna trecută, Secoșani și Cibi, încă nu au revenit. Va mai dura, cel puțin în cazul lui Cibi. La Salhi, rezultatul tomografului a ieșit bine, nu are probleme deosebite, dar din păcate încă amețește. El are un program separat deocamdată și rămâne de văzut cum se va simți. Nu e de joacă cu problema pe care a avut-o el, pentru că și-a pierdut cunoștința, iar când se întâmplă așa ceva jucătorii trebuie menajați câteva zile. El își dorește să joace, dar noi trebuie să fim raționali. Să vedem cum se va simți în zilele viitoare. Am avut o problemă similară cu Mikoș, la meciul cu CFR Cluj din sezonul trecut. Atunci, el a stat destul de mult, dar în cazul lui tomograful nu a fost curat ca la Salhi, erau niște urme. La el nu s-a riscat absolut deloc”, a precizat Cosmin Stan.