Selectați Pagina

Surpriză mare pe banca Dumbrăviței! Florin Fabian va fi instalat antrenor principal

Surpriză mare pe banca Dumbrăviței! Florin Fabian va fi instalat antrenor principal
Publicitate

Chiar dacă era de bănuit ca CSC Dumbrăvița să recruteze antrenor din propria ogradă după despărțirea de Cosmin Stan, iată că alb-verzii vor avea un antrenor principal care nu a mai lucrat la club, în schimb a fost antrenorul Ripensiei Timișoara în sezonul 2021-2022.

Conform celor de la CSCD, Florin Fabian s-a născut la 23 august 1974, la Satu Mare, a fost crescut la clubul fanion al orașului natal, Olimpia, pentru care a debutat la nivel de seniori în 1992. A mai evoluat de-a lungul anilor la Electroputere Craiova, Universitatea Craiova, Politehnica Timișoara, UTA, Electrica Timișoara, Diósgyőr (Ungaria), FC Baia Mare și Victoria Carei.

Fabain și-a început activitatea de antrenor la doar 31 de ani, la Victoria Carei, unde a fost în paralel și jucător. În Liga 2, le-a pregătit pe FC Baia Mare (cu promovare în eșalonul secund în 2008), Arieșul Turda, ACS Fotbal Comuna Recea și Ripensia Timișoara. În perioada 2012-2021, a inițiat și coordonat activitatea școlii de fotbal Primavera Satu Mare. Ultimul angajament în fotbal l-a avut la CSM Olimpia Satu Mare, unde a îndeplinit rolul de director sportiv. Din 2018, este posesor al licenței UEFA PRO de antrenor.

Ne bucurăm să primim în familia alb-verde un profesionist, un antrenor implicat, dedicat și pasionat, așa cum este recunoscut Florin Fabian! Să fie într-un ceas bun și bucurii cât mai multe pe banca Dumbrăviței! – a mai transmis echipa dumbrăvițeană pe o rețea socială.

foto: facebook.com/fabian.florin.71

Publicitate

Despre autor

Categorii

Videoclipuri recente

Se încarcă...