
Dumbrăvițenii sunt așteptați astăzi la Scena din Parc: o seară memorabilă pentru toată familia, în Parcul Nordic

Un weekend reușit nu înseamnă doar relaxare pentru cei mari, ci și activități dedicate celor mici. La Scena din Parc, Primăria Dumbrăvița a pregătit o experiență completă pentru întreaga familie, care începe în această seară, de la ora 18, în Parcul Nordic.
Zonă specială pentru copii
În colaborare cu Piticii Petrec Timișoara, cei mici vor avea parte de o zonă special amenajată, chiar lângă noua zonă de joacă. Astfel, părinții se pot bucura de momente de relaxare, în timp ce copiii sunt angrenați în activități educative și recreative. Aici, copiii vor putea explora și învăța prin joc, având la dispoziție:
- jocuri din lemn care stimulează imaginația,
- activități senzoriale inspirate din tematica de toamnă,
- un colț creativ pentru desen și pictură,
- cuburi colorate de tip „cărămidă” pentru construcții fără limite.
Muzică live și atmosferă de festival
Seara va marca debutul weekendului cu muzică live și atmosferă de festival. Pe scena din Parcul Nordic vor urca Maryliss & Cover UP, cu un concert plin de energie și emoție, iar programul va continua cu seturile muzicale ale VDJ-ului Sniper, care va întreține atmosfera până la finalul serii. Organizatorii anunță că pe lângă muzică, te așteaptă baruri cu băuturi răcoritoare, zone de relaxare amenajate special pentru eveniment și o zonă de foodtrucks cu bunătăți pentru toate gusturile!
Evenimentul va avea loc astăzi, 12 septembrie, între orele 18:00 și 22:00, în Parcul Nordic din Dumbrăvița.
Intrarea este liberă