ACS Dumbrăvița a obținut medalia de bronz la Campionatul de tenis de masă
Posted by Eliza Negruț on 14th September 2020

În perioada 10-13 septembrie, la Izvorani, a avut loc Campionatul Național de tenis de masă echipe seniori – Superliga masculină și feminină, la Sala Polivalentă din incinta Complexului Olimpic Român „Sydney 2000”.

Returul Campionatului National de Superliga la tenis de masă s-a încheiat, iar echipa feminină din Dumbrăvița a obținut medalia de bronz.

Semifinala a avut loc între echipa ACS Dumbrăvița și echipa Steaua București. A fost un meci spectaculos, în care fetele de la Acs Dumbrăvița au pierdut cu scorul de 3-1 în fața echipei Steaua, care a câștigat Campionatul Național feminin.

Lotul echipei ACS Dumbrăvița a fost compus din: Andreea Zanfir, Mihaela Ilie ,Angelica Toma și Reka Bezeg, iar antrenorii au fost: Nicoleta Husar și Bogdan Roman.