
ANAF: Acțiuni de control pentru recuperarea taxelor și impozitelor datorate

A fost declanșată operațiunea “Mercur”, cea mai amplă acțiune de verificare a veniturilor nedeclarate obținute din comerțul electronic nefiscalizat – se arată în comunicatul de presă remis de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF).
Analizele preliminare au arătat că, odată cu creșterea exponențială a vânzărilor online prin platforme cu reputație și standarde ridicate, s-a intensificat și comerțul cu mărfuri contrafăcute sau operate de firme fantomă, în special prin intermediul unor persoane fizice sau site-uri paravan, care operează pe perioade scurte.

Diversificarea marilor operatori, prin lansarea unor marketplace, a reprezentat o oportunitate pentru firmele sau persoanele care comercializau produse fără a fiscaliza veniturile sau care vindeau produse contrafăcute.
În prima etapă, au fost analizate de către inspectorii antifraudă, peste două milioane de vânzări on line de bunuri livrate prin curier și a început verificarea a peste 500 dintre clienții firmelor de curierat rapid cu cel mai mare volum de livrări cu plata ”ramburs” sau în conturi bancare.
Monitorizarea și analiza comerțului din marile centre angro, achizițiile din UE și importurile extracomunitare cu vânzările on line și a livrărilor cu încasare ”ramburs” sau plată online realizate de firmele de curierat rapid au evidențiat tipologii de acțiune, în principal de către persoane fizice care achiziționează produse la prețuri subevaluate, pe care le vând en-detail online și încasează de la cumpărători contravaloarea, fără plata obligațiilor fiscale.
Furnizorii acestor persoane fizice achiziționează intracomunitar sau importă bunurile prin firme proprii sau intermediare, care sunt apoi “lichidate” după finalizarea formalităților de vămuire.
În perioada imediat următoare, ANAF va iniția acțiuni de control pentru recuperarea taxelor și impozitelor datorate, acolo unde este cazul, prin măsuri și proceduri fiscale.
ANAF recomandă tuturor comercianților și face un apel către persoanele fizice ori juridice, care au realizat vânzări cu livrare prin curierat, să se asigure că au achitat toate obligațiile fiscale datorate bugetului de stat.
De asemenea, pentru a evita sancțiunile și impunerile legale, cei care au omis să-și declare veniturile obținute o pot face în perioada imediat următoare, prin conformare voluntară, astfel vor putea beneficia de toate facilitățile fiscale aplicabile pentru a intra în legalitate, ceea ce va duce și la evitarea calcului de penalități.
Operațiunea ”Mercur” va continua în ritm accelerat și va fi extinsă pentru asigurarea fiscalizării încasărilor provenite din vânzările on line de bunuri și servicii.