Cel mai așteptat meci al sezonului! Dumbrăvița VS Steaua pe arena „Ștefan Dobay” – Declarații C. Stan
Echipa de fotbal CSC Dumbrăvița se pregătește de un nou meci puternic pe teren propriu. În etapa a 4-a din Liga 2, alb-verzii vor primi vizita echipei CSA Steaua București. Partida e programată sâmbătă, 24 august, de la ora 11.00, pe stadionul „Ștefan Dobay” și va fi transmisă pe canalul de YouTube DumbrăvițaTV.ro.
Înaintea partidei cu bucureștenii, a oferit declarații antrenorul principal Cosmin Stan:
„Nu am reușit să dăm gol Stelei în cele două meciuri pe care le-am jucat cu ei în sezoanele trecute. Țin minte că, înaintea stabilirii țintarului, discutam cu băieții și spuneam că ne doream să jucăm în Ghencea, pentru că acolo încă n-am ajuns. E un stadion nou și am zis că poate anul ăsta ajungem să jucăm și acolo. Până la urmă, jucăm tot acasă cu cei de la Steaua. E clar că e un meci foarte greu pentru noi. Dar, cum și anul trecut le-am pus probleme în meciul acela încheiat la egalitate, cred că suntem capabili și acum, cu atât mai mult cu cât cred că suntem mai buni decât anul trecut”.
„Steaua e o echipă bună, chiar am urmărit-o în meciurile disputate până acum. E un adversar care nu a pierdut în primele trei meciuri pe care le-a disputat în campionat. Are în componență mulți jucători cu nume pentru Liga 2. Dar, cum am spus, ne punem speranțe în acest meci și prin faptul că eu consider că suntem mai buni decât anul trecut”.
„Miercuri am avut un antrenament lung, în care am reușit să punem la punct unele dintre aspectele pe care le doream corectate. Chiar îmi făceam griji, pentru că înainte de antrenament a început o ploaie torențială, ne gândeam că furtuna ne vada planurile peste cap. Dar am reușit să terminăm cu bine antrenamentul. Continuăm să lucrăm la greșelile pe care le-am făcut și să perfecționăm lucrurile pe care le facem bine. Sperăm ca aceste lucruri să se vadă la meciul de sâmbătă”.
„Venim după prima înfrângere, una care contează mult. Chiar am discutat cu jucătorii, după o serie de rezultate bune, în momentul în care apare prima înfrângere, dezamăgirea e mult mai mare. Dar am trecut, sper ca toată lumea să fi lăsat în urmă meciul cu Craiova, iar în mintea noastră să fie doar un rezultat bun pentru meciul cu Steaua”.
„Salhi a avut ceva probleme pe finalul meciului cu Craiova, încă nu s-a antrenat săptămâna aceasta. Abia azi (n.r. joi) face primul antrenament cu echipa. Sperăm să nu fie probleme și să poată să joace sâmbătă”.
În urma discuțiilor purtate cu reprezentanții Jandarmeriei, CSCD a venit cu unele precizări pentru suporteri, în vederea unei bune organizări în ziua meciului cu Steaua București
Accesul în stadion se va realiza astfel:
– Intrarea din stânga clădirii – pentru Tribuna 0 (a abonaților) și Tribuna 1 (aflată în prelungirea acesteia)
– Intrarea din dreapta clădirii – pentru Tribuna oficială și Tribuna 2
Din motive de siguranță, circulația auto va fi oprită în ziua meciului pe strada Silvana (cea din spatele băncii de rezerve și a Tribunei oaspeților. Nu este permisă urmărirea meciului din fața gardului în zona tribunelor și nici în spatele porții, în latura de teren dinspre balon. La fel ca până acum, accesul general este liber, iar de locuri rezervate beneficiază doar posesorii de abonament și persoanele cu acces la tribuna oficială. De aceea, recomandăm să veniți din timp la stadion pentru a vă asigura locul pe scaun.