De-a râsul-plânsul! CJ Timiș n-a terminat o pista de 3 kilometri în 4 ani, dar promit 1800 km prin PNRR
În iunie 2021, cu 4.538 de voturi strânse, Consiliul Județean Timiș a declarat câștigător proiectul Pistă de biciclete Timișoara – Dumbrăvița – Giarmata, depus pe Bugetare Participativă. Ei bine, administrația condusă încă de Alin Nica a reușit să termine doar o mică parte prin comuna Giarmata, în rest doar au tergiversat lucrurile, astfel că acum între strada Constructorilor din Timișoara și Acumularea Dumbrăvița se circula pe două roți exact la fel ca înainte de mandatul de tristă amintire a ex-liberalului.
Așadar, CJ Timiș ne-a transmis astăzi un comunicat de presă, prin care ne informează că astăzi s-a făcut un pas important către realizarea unui proiect ambițios de infrastructură cicloturistică. Președintele în exercițiu al CJ Timiș, Alin Nica, alături de omologii săi din cele trei județe partenere, Iustin Cionca, Romeo Dunca și Laurențiu Nistor, a semnat contractul pentru elaborarea studiului de fezabilitate aferent investiției „Cu bicicleta prin vest – traseu cicloturistic”.
Proiectul face parte din inițiativa națională „Implementarea a 3.000 km de trasee cicloturistice la nivel național”, finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență al României, Componenta 11 – Turism și cultură.Inițial, traseul cicloturistic propus avea o lungime estimată de 1.729 km, însă, în urma evaluărilor realizate de cei patru parteneri beneficiari – județele Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara și Arad – traseul a fost extins la 1.856 km, pentru a evita exproprierile și a crește atractivitatea turistică.
Traseul va străbate cele patru județe, oferind cicliștilor șansa de a explora peisajele pitorești și diversitatea naturală din vestul României.
„Acest proiect major a devenit posibil datorită parteneriatului încheiat între județele Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara și Arad, iar semnarea contractului pentru studiul de fezabilitate ne aduce mai aproape de materializarea pistei de biciclete. Le mulțumesc tuturor colegilor implicați din cele patru administrații județene. Sunt convins că acest traseu va stimula creșterea economică regională, punând în valoare potențialul turistic al regiunii, bogat în forme de relief și peisaje spectaculoase”, a declarat Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș.
Valoarea studiului de fezabilitate este de aproape 17 milioane delei fără TVA, iar compania câștigătoare are la dispoziție 6 luni pentru finalizarea studiului de fezabilitate.