Selectați pagina

Vom avea troleibuze noi pe linia M14

Vom avea troleibuze noi pe linia M14
Publicitate

Dominic Fritz, Primarul Municipiului Timișoara și Tufan Ozkan, Vicepreședintele Bozankaya, au semnat, astăzi, la Timișoara, contractul pentru 33 de troleibuze noi. Pentru prima dată în ultimii 15 ani, Primăria Timișoara a făcut o astfel de achiziție, care vine în completarea loturilor de autobuze nepoluante și tramvaie noi. Primul troleibuz va fi livrat în aprilie 2025, potrivit graficului asumat prin contract.

„Această nouă achiziție face parte din strategia noastră de a crește atractivitatea transportului public și implicit a numărului celor care folosesc troleibuzul, tramvaiul sau autobuzul în deplasările lor zilnice. În ultimii doi ani și jumătate, am reușit să aducem la Timișoara peste 70 de tramvaie și autobuze electrice moderne. Această modernizare se vede în opțiunile de călătorie ale timișorenilor: în mai puțin de 3 ani, am înregistrat o creștere a utilizării transportului public de la 31% la 51%”, a declarat primarul Dominic Fritz.

Contractul prevede livrarea a 25 de troleibuze articulate de 18 m și a 8 troleibuze de 12 m cu baterii, până în toamna anului viitor. Toate troleibuzele sunt prevăzute cu baterii cu autonomie mare, sisteme de siguranță, aer condiționat, încălzire în scaune, internet wireless, prize pentru încărcarea telefoanelor mobile.

„Semnarea contractului cu Primăria Timișoara pentru noile troleibuze reprezintă un pas important pentru activitatea companiei noastre în România, o țară cu un potențial imens de a revoluționa transportul public. Încrederea Primăriei în soluțiile noastre inovatoare subliniază calitatea și eficiența tehnologiei noastre, și consolidează în același timp angajamentul nostru de a furniza soluții de transport durabile”, a precizat Tufan Ozkan, Vicepreședintele Bozankaya.

Noile troleibuze ating o viteză maximă de 80 km/h, cu o autonomie de până la 40 km pentru varianta de 12 m, respectv 25 km pentru cel de 18 m în zone fără catenare. Capacitatea maximă de transport variază între cele două modele, cel de 12 m putând transporta până la 100 de pasageri, cu 34 locuri pe scaune, în timp ce pentru varianta de 18 m se ridică la 140 de pasageri, cu 48 locuri pe scaune.

Valoarea celor 8 troleibuze este de 20.292.000 (fără TVA), iar cele 25 de troleibuze costă 78.300.000 lei (fără TVA). Finanțarea a fost atrasă de Primăria Timișoara prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Proiectul contribuie la atingerea obiectivului specific al Investiției 1 Mobilitatea urbană durabilă, care include îmbunătățirea condițiilor de mobilitate urbană, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră generate de transporturi și sporirea siguranței rutiere în zonele urbane prin soluții digitale și ecologice de transport.

Publicitate

Despre autor

Categorii

Videoclipuri recente

Se incarca...