Dr. V. Musta despre actualizarea definițiilor de caz pentru Sindromul respirator acut cu noul coronavirus
Posted by laszlo on 11th August 2020

Institutul Național de Sănătate Publică a actualizat definiţiile de caz pentru Sindromul respirator acut cu noul coronavirus, dar şi recomandările de prioritizare a testării pentru COVID-19. Comunicatul dat de INSP prezintă pe larg categoriile de persoane pentru care se recomandă testarea cu prioritate. Totodată, sunt definiți termenii de: caz suspect, caz confirmat, caz direct și deces la un pacient COVID 19 – ne anunță Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara.

“Vorbim de o clarificare binevenită care permite medicului practician, specialistului să stabilească mai exact cine poate fi testat gratuit. Conform noii definiții de caz, în suspiciunea de COVID 19 intra orice persoana care prezintă infecții acute ale căilor respiratorii, care se manifestă prin tuse, febră și dificultate în respirație. Al doilea criteriu este legat de existența unei pneumonii sau bronhopneumonii, cu sau fără pleurezie. Al treilea criteriu este SARI, adica o infecție respiratorie acută severa. Toți cei care intră într-unul dintre aceste criterii, în definiția de caz, se pot testa fară să fie nevoiți să achite vreo taxa. Este important în același timp că s-au prioritizat testările și s-au clarificat anumiți termeni pe care îi folosim, inclusiv în limbajul obișnuit, încă de când a început pandemia.”, spune medicul Virgil Musta, șeful Clinicii II Boli Infecțioase, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara.

Actualizarea făcută de Institutul Național de Sănătate Publică poate fi consultată accesând următorul link http://www.cnscbt.ro/