Selectați pagina

DSP Timiș anunță controale în perioada 14-25 septembrie. Ce vor verifica inspectorii

DSP Timiș anunță controale în perioada 14-25 septembrie. Ce vor verifica inspectorii
Publicitate

Inspectorii Serviciului Control în Sănătate Publică Timiș din cadrul DSPJ Timiș în colaborare cu reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Timiș au demarat, având în vedere evoluția epidemiologică a infecției cu virusul SARS-CoV-2 și iminența începerii noului an școlar, o acțiune de evaluare a stadiului de implementare a măsurilor de prevenire a răspândirii infecției cu virusul SARS-CoV-2, în unitățile de învățământ din mediul rural și urban.

O nouă acțiune tematică de control în baza dispoziției Inspecției Sanitare de Stat din cadrul Ministerului Sănătății va fi declanșată în perioada 14 – 25 septembrie. Acțiunea are loc pentru a se verifica pe lângă alte aspecte și modul în care sunt aplicate și respectate prevederile Ordinului Comun MS și MEC pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/ instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2.

Prefectura Timiș a anunțat că în cursul zilei de luni, 7 septembrie, au fost carantinate, pe raza județului, 51 de persoane și au intrat în izolare 12.

În ultimele 24 de ore au fost confirmate 40 de persoane. La nivelul județului Timiș rata de infectare a populației este de 0,46/1000 locuitori.

Pentru siguranța proprie și a celor din jur, oamenii trebuie să:

– respecte regulile de distanțare socială în cadrul întâlnirilor familiale și să limiteze la maximum orice contact direct cu alte persoane, în afara celor care fac parte din familia restrânsă!

– evite zonele aglomerate unde sunt expuși la contact direct și interacțiunea cu un număr mare de persoane, cum ar fi adunările publice, zone de trafic intens, zonele de recreere, locurile de joacă!

– respecte cu strictețe regulile de igienă personală recomandate de autorități!

– poarte masca de protecție, astfel încât nasul și gura să fie acoperite!

Surse foto: Digi24

Publicitate

Despre autor

Categorii

Videoclipuri recente

Se incarca...