Dumbrăvița vrea victoria în duelul nou-promovatelor | Declarații Cosmin Stan & Costel Zurbagiu
CSC Dumbrăvița se pregătește pentru ultima deplasare din sezonul regular. În etapa a 18-a a Ligii a II-a, fotbaliștii alb-verzi vor evolua pe terenul unei alte nou-promovate, Progresul Spartac București. Partida e programată sâmbătă, de la ora 11.00, pe terenul sintetic din cadrul Centrului Național de Fotbal din Buftea.
Tocmai pentru că jocul se desfășoară pe o astfel de suprafață, alb-verzii s-au antrenat în această după-amiază pe terenul sintetic din complexul „Adrian Stoicov”, din vecinătatea stadionului „Dan Păltinișanu”. După antrenament, am prefațat întâlnirea de sâmbătă alături de antrenorul principal Cosmin Stan și căpitanul echipei, Costel Zurbagiu.
Meciul va fi transmis pe canalul de YouTube al gazdelor: https://www.youtube.com/c/ProgresulSpartac1944
Iată declarațiile complete oferite de cei doi:
COSMIN STAN:
„Până acum ne-a mers foarte bine cu echipele nou-promovate. Am jucat de două ori cu echipe care au venit, ca și noi, din Liga a III-a, cu Minaur Baia Mare și CSM Slatina, și am obținut două victorii. În ultimele etape din sezonul regular întâlnim celelalte două nou-promovate, Progresul Spartac și Oțelul Galați. Sperăm ca și din aceste meciuri să adunăm puncte”.
„Progresul Spartac e o echipă care mie îmi place, e preocupată să joace fotbal. Cred că vom avea un meci dificil și prin faptul că vom juca pe o suprafață sintetică. Probabil că ei se și antrenează pe un astfel de teren, așa că pornesc cu un avantaj. Dar e un avantaj ușor, nu cred că e unul decisiv. Se știe că Progresul, deși e o echipă care joacă fotbal și e preocupată mai mereu de jocul de atac, în amicalele din această iarnă a primit foarte puține goluri, cu excepția jocului cu CSA Steaua. Probabil sunt mai echilibrați decât în toamnă, asta ne arată rezultatele lor din amicale. Și totuși, cred că un avantaj pentru noi e faptul că în întreg sezonul de toamnă au reușit o singură victorie pe teren propriu, și aceea obținută greu, cu FC Brașov. În rest, nu au reușit să câștige acasă și sper ca situația să se mențină și după întâlnirea cu noi”.
„Cred că ne convin în continuare mai mult jocurile din deplasare. Speculăm bine spațiile mari, spațiile libere pe care le lasă adversarii. În continuare cred că suntem avantajați de jocurile din deplasare, dar în ultimul timp cred că am echilibrat situația, pentru că am început să câștigăm și acasă”.
„Băieții sunt în același tonus ca săptămâna trecută. Probabil că starea de spirit e mai bună totuși, prin faptul că am reușit să câștigăm meciul cu Poli. Sper ca această stare de spirit să se îmbunătățească și mai mult după meciul de la Buftea!”.
„Din punct de vedere medical, nu avem nicio problemă majoră. Au trecut răcelile, din fericire, care i-au afectat pe câțiva dintre jucători la meciul cu Poli”.
COSTEL ZURBAGIU
„Sperăm ca din această deplasare să ne întoarcem cu toate cele trei puncte. Trebuie să continuăm acest parcurs foarte bun, început încă de anul trecut. Clar, mergem cu gândul la victorie. Starea de spirit e bună nu doar după meciul cu Poli, ci în urma tuturor rezultatelor bune pe care le-am avut în ultima perioadă. Acest trend ascendent și pregătirea foarte bună pe care am făcut-o în iarnă ne fac să privim cu optimism spre următoarele meciuri. Sper să fim cât mai sus și să ne salvăm de la retrogradare fără nicio emoție”.
„Faptul că se va juca pe teren sintetic, mă dezavantajează în mod sigur pe mine. Dar în echipă avem mulți băieți care au jucat pe sintetic, avem jucători foarte iuți, combinativi. Sperăm să facem o figură frumoasă și chiar cred că putem practica un fotbal plăcut sâmbătă”.
„Jucătorii veniți în iarnă reprezintă un câștig foarte mare pentru lotul nostru. E un salt calitativ față de echipa pe care am avut-o în toamnă, pentru că au venit jucători valoroși, maturi, care au multe meciuri jucate la nivel superior. Se mulează foarte bine pe jocul nostru, s-au adaptat foarte bine și ne ajută enorm”.
dumbravitatv.ro/facebook.com/cscdumbravita