Dumbrăvițenii de la DocuMentor au organizat în Timișoara un atelier de animație
În perioada septembrie-noiembrie 2022 𝘿𝙤𝙘𝙪𝙈𝙚𝙣𝙩𝙤𝙧 a dezvoltat proiectul 𝘼𝙣𝙞𝙢𝙖𝘿𝙊𝙆, sigurul atelier de animație organizat în Timișoara, singura inițiativă care abordează acest gen artistic dintr-o perspectivă educaționala și creativă – se arată în comunicatul de presă remis DumbăvițaTV.ro.
Atelierul s-a adresat studenților, absolvenților și pasionaților care vor să învețe sau să își perfecționeze tehnicile de animație cât și celor interesați să își dezvolte o estetică proprie în procesul de interpretare a realității.
„Prin aceasta inițiativă pe care noi o vedem continuată și multiplicata încercăm sa relansam o tradiție care a existat în Timișoara anilor 70-80, când prin intermediul câtorva oameni creativi și a unor cinecluburi cu tradiție s-au realizat filme de animație tip stop-motion și chiar producții clasice desenate pe acetofan” – au declarat organizatorii.
Dacă atelierul de animație precedent lansat de 𝘿𝙤𝙘𝙪𝙈𝙚𝙣𝙩𝙤𝙧 a oferit studenților ca subiect un fragment dintr-un interviu cu activistul Valeriu Nicolae la Radio România Cultural, în care este vorba de situația copiilor din Ferentari, anul 2022 a adus în prim plan povestirea autobiografică emoționantă scrisă și citită de Mădălina Aldescu, tânără scriitoare și elevă la un liceu din Timișoara.
Cursanții au realizat, în baza unui proces de co-creație un scurt-metraj de animație tip omnibus, care se află în stadiul de finalizare și care urmează a fi prezentat de 𝘿𝙤𝙘𝙪𝙈𝙚𝙣𝙩𝙤𝙧.
𝘼𝙣𝙞𝙢𝙖𝘿𝙊𝙆 a însemnat experții și tutorii 𝗠𝗮𝗻𝘂𝗲𝗹𝗮 𝗠𝗮𝗿𝗰𝗼𝘃𝗶𝗰𝗶 – Senior VFX Artist & Animator și 𝗙𝗹𝗼𝗿𝗶𝗻 𝗜𝗲𝗽𝗮𝗻 – regizor de film, precum și cursanții Iris Neag, Alexandra Ștefan, Andra Stanciu, Vifor (Ștefan Sabău-Jurca), Alexandra Abrudean, Carmen Burnar, Sabina Vâtcu, Călin Adela-Mălina, Ștefan Chelaru, Dafina Bușu, Gina Dinu și Ștefana Nanu.
Sesiunile au cuprins ateliere de învățare, muncă și creație atât în format individual cât și în grup, prin intermediul platformei zoom cât și în format fizic, în studioul 𝗼𝗻.𝘀𝗲𝘁.𝗵𝗱𝘃 unde au avut loc sesiunile deschise, de feedback pentru ceea ce numim de obicei work-in-progres, susținute de tinerii autori și experții tutori.