EcoHora în Dumbrăvița – Artiștii bănățeni vă invită la o acțiune pro-mediu
Posted by laszlo on 15th July 2020

Carmen Popovici Dumbravă, Iasmina Iova, Liliana Laichici, Georgiana Necșa, Mihaela Petrovici, Sebastian Roșca, Adrian Scorobete, Raluca Stanca, Brândușa și Nicolae Stănescu, Felicia Stoian și Dumitru Teleagă – îndrăgiții artiști bănățeni lansează  o invitație  la o acțiune de protecție a mediului.

Evenimentul, deschis tuturor celor preocupați de mediu și dornici să se implice alături de vedete ale folclorului bănățean, va avea loc sâmbătă, 18 iulie 2020, de la ora 9.30 și se va desfășura în zona localității Dumbrăvița. La acțiunea de ecologizare vor fi prezenți și profesori de la Școala de Artă, dansatori și instrumentiști de la Ansamblul Profesionist Banatul, precum și angajați ai Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș. Lor li se vor alătura colegi de la Consiliul Județean Timiș, însoțiți de președintele Călin Dobra.

”Grija pentru mediu este intrinsecă tradiției românești. Gospodăria bănățeană tradițională este ecologică și sustenabilă mult dinainte ca aceste concepte să devină parte a culturii contemporane, la fel și vatra comunității, câmpul sau împrejurimile. Suntem convinși că vocatia culturală si preocuparea naturală pentru curățenie definesc și astăzi spiritul Banatului și este important să mobilizăm aceste energii. Mă bucur de entuziasmul colegilor mei și sper să ni se alăture cât mai mulți voluntari”, declară Liliana Laichici, managerul CCAJT.

EcoHora de sâmbătă este un proiect-pilot pentru viitoare campanii ecologice, educative, civice, culturale – acțiuni comunitare ale CCAJT, în care vedete autentice aleg să se implice.

Locul de întâlnire pentru EcoHora este Dumbrăvița, strada Conac nr. 51. Organizatorii pun la dispoziție mănuși de unică folosință și saci menajeri.