
Ghidul pentru preșcolari prevede interzicerea părinților/însoțitorilor în interiorul grădinițelor

educatiecontinua.edu.ro, platformă inițiată de Ministerul Educației și Cercetării, a publicat Ghidul pentru preșcolari, care prevede interzicerea părinților sau a însoțitorilor în grădinițe. Copiii vor fi preluați și conduși la finalul orelor, de către o persoană desemnată de director.
„Nicio altă persoană, în afară de copii şi personalul unităţii, nu va fi admisă, în afara cazurilor excepţionale, unde este necesară aprobarea conducerii unităţii de învăţământ. Măsuri speciale vor fi luate pentru admiterea personalului de sprijin în cazul copiilor cu cerinţe educaţionale speciale (CES)”, prevede ghidul.
Totodată, copiilor care prezintă boli cornice (obezitate severă, diabet, dizabilități, boli rare imunodeficiențe), le va fi permisă participarea la ore numai cu acordul și recomandările medicului, dar și cu acordul scris al părinților. În cazul în care nu se va permite revenirea lor în unitățile de învățământ, preșcolarii vor putea continua procesul educational la distanță.
Ghidul mai prevede recomandarea folosirii mai multor uși de acces, respectarea distanțării fizice și realizarea unor trasee bine delimitate atât în sălile de clasă, cât și în curte.
„Conducerea unităţii de învăţământ se va asigura că există o listă de persoane de rezervă pentru înlocuirea personalului în situaţiile speciale de îmbolnăvire sau de suspiciune de îmbolnăvire cu SARS-Cov-2 (pensionari, suplinitori, studenţi ai facultăţilor de pedagogie etc.)”, mai prevede ghidul.
Sursa: Agerpres