Selectați pagina

Revelion la teatru: COPIII NOPȚII

Revelion la teatru: COPIII NOPȚII
Publicitate

Pentru Timișoara, 2023 înseamnă un nou început. Pentru Teatrul Național, 2023 înseamnă un nou început. Pentru Sala 2 a Teatrului Național, 2023 înseamnă un nou început. În pragul Capitalei Europene a Culturii, Teatrul Național din Timișoara și publicul său întâmpină acest an al începuturilor așa cum știu s-o facă cel mai bine: printr-un spectacol.

Astfel, sâmbătă, 31 decembrie 2022, de la ora 19, la Sala 2 a Teatrului Național va avea loc o reprezentație extraordinară cu spectacolul Copiii nopții.

Copiii nopții este o poveste despre tineri, cu tineri. Spectacolul care aduce pe scenă tineri actori și masteranzi ai Facultății de Teatru și Muzică din Timișoara are la bază textul de debut cu care tânărul actor Andrei Radu a câștigat – în ipostază de autor, de această dată – Concursul Național de Dramaturgie, ediția 2021, este regizat de Alexandru Weinberger-Bara – un talentat regizor, aflat la început de drum și este spectacolul cu care Teatrul Național a fost selecționat anul acesta în Festivalul Național de Teatru.

Spectacolul din 31 decembrie este  felul în care Teatrul Național din Timișoara, prin vocile actorilor Andrei Chifu, Marin Lupanciuc și Cristina König, cărora li se alătură studenții Iulia Ioana, Otniel Floruț și Alexandru Negrea, urează spectatorilor săi să rămână tineri, să viseze, să își păstreze candoarea, să dea frâu liber imaginației.

Biletele s-au pus în vânzare pe www.tntm.ro și la Agenția de bilete „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2, deschis între orele 11 – 19, tel. 0256 201 117

Publicitate

Despre autor

Categorii

Videoclipuri recente

Se incarca...