Selectați Pagina

Mai multe instituții de învățământ din județul Timiș își schimbă scenariul

Mai multe instituții de învățământ din județul Timiș își schimbă scenariul
Publicitate

Prefectul Liliana Oneț a convocat, astăzi, o ședință a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, la solicitarea Inspectoratului Școlar Județean Timiș, în cadrul căreia s-a luat Hotărârea privind privind schimbarea scenariului pentru desfășurarea cursurilor la unele instituții de învățământ din județul Timiș.

Hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență a fost luată ținându-se cont de propunerea Inspectoratului Școlar Județean Timiș și având în vedere Hotărârile Consiliilor de Administrație ale unităților de învățământ – emise cu avizul Direcției de Sănătate Publică Timiș. În urma analizei situației existente, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Timiș, întrunit în ședință extraordinară, a emis următoarea Hotărâre în baza căreia s-a aprobat schimbarea scenariului pentru desfășurarea cursurilor la următoarele instituții de învățământ:

  • Liceul Teologic Ortodox Antim Ivireanul Timișoara – din scenariul verde  trece în scenariul galben din cauza creșterii indicelui de infectare la nivelul localității
  • Liceul Teoretic Henri Coandă Timisoara – din scenariul verde  trece în scenariul galben din cauza creșterii indicelui de infectare la nivelul localității
  • Liceul Teoretic Socrates Timișoara – din scenariul verde  trece în scenariul galben din cauza creșterii indicelui de infectare la nivelul localității
  • Școala Gimnazială nr. 1 Timișoara – din scenariul verde  trece în scenariul galben din cauza creșterii indicelui de infectare la nivelul localității
  • Școala Gimnazială nr. 12 Timișoara – din scenariul verde  trece în scenariul galben – din cauza creșterii indicelui de infectare la nivelul localității
  • Școala Gimnazială Rudolf Walter Timișoara – din scenariul verde  trece în scenariul galben din cauza creșterii indicelui de infectare la nivelul localității
  • Școala Gimnazială Boldur – din scenariul galben trece în scenariul verde din cauza scăderii  indicelui de infectare la nivelul localității
  • Școala Gimnazială Saravale – din scenariul verde  trece în scenariul galben din cauza creșterii indicelui de infectare la nivelul localității
  • Grădinița cu Program Prelungit Giarmata – din scenariul roșu  trece în scenariul galben (final de perioadă scenariu roșu)
  • Liceul Teologic Penticostal Logos – din scenariul roșu trece  în scenariul galben (final de perioadă scenariu roșu)
  • Școala Gimnazială Comloșu Mare – din scenariul galben  trece în scenariul verde din cauza scăderii indicelui de infectare la nivelul localității
  • Școala Gimnazială Sânandrei – din scenariul verde  trece în scenariul galben din cauza creșterii indicelui de infectare la nivelul localității
  • Școala Gimnazială Pesac – din scenariul verde  trece în scenariul galben din cauza creșterii indicelui de infectare la nivelul localității
  • Liceul Teoretic Periam – din scenariul galben  trece în scenariul verde datorită scăderii  indicelui de infectare la nivelul localității
  • Școala Gimnazială Jamu Mare – din scenariul verde  trece în scenariul galben din cauza creșterii indicelui de infectare la nivelul localității
  • Școala Gimnazială Belinț – din scenariul galben  trece  în scenariul verde datorită scăderii  indicelui de infectare la nivelul localității
  • Școala Gimnazială Cenei – din scenariul verde  trece în scenariul galben din cauza creșterii indicelui de infectare la nivelul localității
  • Școala Gimnazială nr. 15 Timișoara – din scenariul verde  trece în scenariul galben din cauza creșterii indicelui de infectare la nivelul localității
  • Școala Gimnazială nr. 7  Timișoara – din scenariul verde  trece în scenariul galben din cauza creșterii indicelui de infectare la nivelul localității
  • Grădinița cu Program Prelungit Notre Dame Timișoara – din scenariul verde  trece în scenariul galben din cauza creșterii indicelui de infectare la nivelul localității
  • Grădinița cu Program Prelungit Inima Culorilor Timișoara – din scenariul verde  trece în scenariul galben din cauza creșterii indicelui de infectare la nivelul localității
  • Școala Primară Casa Speranței Timișoara –  din scenariul verde  trece în scenariul galben din cauza creșterii indicelui de infectare la nivelul localității
  • Clubul Sportiv Școlar nr. 1 Timișoara – din scenariul verde  trece în scenariul galben din cauza creșterii indicelui de infectare la nivelul localității
  • Grădinița cu Program Prelungit 26 Timișoara – din scenariul galben  trece  în scenariul roșu (din cauza infectării a trei cadre didactice)
  • Școala Gimnazială nr. 16 Take Ionescu din scenariul galben  trece  în scenariul roșu (din cauza infectării unui cadru didactic)
  • Liceul Teologic Baptist Timișoara – scenariul galben  trece  în scenariul roșu (din cauza infectării unui cadru didactic)
  • Școala Gimnazială Dudeștii Noi – din scenariul galben  trece în scenariul roșu (din cauza creșterii ratei de infectare la nivelul localității)
  • Școala Gimnazială Variaș (fără grădinițe) – din scenariul galben  trece în scenariul roșu (din cauza creșterii ratei de infectare la nivelul localității)
  • Liceul Tehnologic Special Gheorghe Atanasiu Timișoara – din scenariul galben  trece în scenariul roșu (din cauza infectării unor cadre didactice și nedidactice)
  • Școala Gimnazială Foeni – din scenariul verde  trece în scenariul roșu (din cauza creșterii ratei de infectare la nivelul localității)
  • Școala Gimnazială Martin Suboni Jebel – din scenariul verde  trece în scenariul roșu din cauza creșterii indicelui de infectare la nivelul localității

Hotărârea se aplică din data de 13 octombrie – timp de 14 zile.

In timpul ședinței CJSU , domnul Marin Popescu, inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Judetean Timiș a făcut precizarea că atât în scoli, cât și în curtea școlilor elevii, cadrele didactice și întreg personalul unităților de învățământ poartă mască de protecție, conform Ordinului Ministrului Educației și Cercetării 5487 comun cu Ordinul Ministrului Sănătății nr. 1494 din 31 august 2020 .

Publicitate

Despre autor

Categorii

Videoclipuri recente

Se încarcă...