Selecție la fotbal pentru elevii claselor pregătitoare la CSC Dumbrăvița
Mișcarea și spiritul de echipă își dau din nou întâlnire la Școala Gimnazială Dumbrăvița! Astăzi și mâine, secția de fotbal a clubului CSC Dumbrăvița organizează o acțiune specială de selecție adresată celor mai mici iubitori ai fenomenului fotbalistic. Acțiunea se desfășoară chiar în timpul orelor de educație fizică, fiind vizați în special elevii din clasele pregătitoare, dar și micuții născuți în anul 2020.
Evenimentul găzduit de aceeași sală multifuncțională din cadrul clădirii Regina Maria le oferă copiilor ocazia de a descoperi plăcerea jocului cu mingea la picior într-un cadru organizat și sigur. Grupele de copii, inclusiv cei din generația 2020, vor fi ghidați și inițiați în tainele fotbalului sub atenția și îndrumarea antrenorului Adrian Scrob, pregătit să le transmită celor mici din pasiunea, disciplina și bucuria acestui sport.
Prin această inițiativă, CSC Dumbrăvița continuă să susțină dezvoltarea armonioasă a copiilor din comunitate, oferindu-le șansa de a-și forma deprinderile motrice de bază, de a-și face noi prieteni și de a face primii pași pe drumul spre performanță sportivă.


