Selectați Pagina

Specialiștii din România estimează că vânzările de Black Friday vor crește cu 20% anul acesta

Specialiștii din România estimează că vânzările de Black Friday vor crește cu 20% anul acesta
Publicitate

Ediția de Black Friday 2020 va înregistra vânzări cu 20% mai mari decât ediția de anul trecut, estimează Asociația Română a Magazinelor Online (ARMO), membră a Ecommerce Europe, cea mai importantă organizație europeană privind comerțul online. Acest lucru se va întâmpla pe fondul creșterii generalizate a consumului în primele 9 luni și a migrării masive a clienților în online, pe toate categoriile de produse. Deși anul 2020 este cel mai complicat an din perspectivă socială, comerțul electronic a înregistrat o dezvoltare cât pentru doi ani, se arată într-un comunicat remis DumbravitaTV.ro.

Mult așteptat de oameni, Black Friday a început deja pentru unele magazine. Printre cele care au dat startul deja se numără site-urile Vivre.ro, dayfashion.ro, answear.ro, fashiondays.ro, flanco.ro, geekmall.ro, notino.ro, orange.ro, pcgarage.ro, retroboutique.ro, top-shop.ro, vegis.ro și watchshop.ro.

„Membrii ARMO estimează că vânzările de Black Friday vor crește cu 20% anul acesta, iar evenimentul se va desfășura cu precădere în online chiar și pentru magazinele tradiționale, care vor livra la distanță. Magazinele din asociație au raportat deja creșteri semnificative pe toate categoriile de produse în ultimele luni, cu excepția turismului, și s-au pregătit pentru o cerere substanțial crescută din partea clienților”, spune directorul executiv ARMO, Florinel Chiș.

În ultimele 9 luni ale anului, consumatorii s-au îndreptat către cumpărăturile online, unii cumpărând astfel pentru prima dată, ca urmare a contextului generat de pandemie. Astfel, aceștia și-au modificat radical percepția legată de comerțul tradițional. Jumătate dintre respondenții celui mai amplu studiu despre comportamentul digital al societății, Global Web Index, au confirmat că vor alege cumpărăturile online chiar și după pandemie. Plățile digitale au fost preferate de 40% dintre respondenți.

Statisticile oficiale ale Institutului Național de Statistică (INS) confirmă eforturile magazinelor online și apetența clienților pentru această nouă experiență de cumpărături. În primele nouă luni, consumul privat (principala componentă a PIB) a crescut constant, atât în sectorul alimentar (+5,8%), cât și cel non-alimentar (+3,9%). În septembrie, creșterea medie este și mai mare, consumatorii investind în propria locuință și nu în vacanțe ori călătorii, ușurându-și telemunca.

Care sunt așteptările magazinelor online Vivre, evoMAG și F64 de Black Friday 2020

Florinel Chiș

„În acest context, este un moment istoric, pentru că este primul an când Black Friday și sărbătorile de iarnă vor avea loc preponderent în online, iar comercianții din România sunt pregătiți pentru a răspunde tuturor așteptărilor clienților, care s-au modificat substanțial odată cu adoptarea unui comportament de consum digital,” a mai declarat Florinel Chiș, director executiv ARMO.

De altfel, PayU România, cea mai mare companie procesatoare de plăți online cu cardul din România, se așteaptă ca această ediție de Black Friday să aducă o creștere spectaculoasă a plăților online, la nivelul pieței urmând să fie tranzacționate aproximativ 1,4 milioane de operațiuni, în valoare de 764 de milioane de lei, mai mult decât dublu față de anul trecut. Estimările PayU România mai arată o creștere cu 65% a valorii coșului de cumpărături plătite în rate, timp în care jumătate dintre operațiuni vor fi realizate cu plata cu un singur click.

În funcție de sectorul în care activează, magazinele online se așteaptă la creșteri de la 20% (în cazul electro-IT) până la 80% (în cazul fashion, produse home&deco, jucării).

„Black Friday începe anul acesta pe Vivre.ro miercuri seara, pe 11 noiembrie. Pentru a maximiza capacitatea de procesare a comenzilor și eficientizarea timpului de livrare, am reorganizat fluxurile interne, am suplimentat spațiile de depozitare, echipamentele de manipulare a mărfii, precum și numărul de angajați. De asemenea, am achiziționat un stoc dublu de produse față de cel de anul trecut. Pe scurt, ne-am pregătit temeinic încă din vară, fiindcă ne așteptăm la o creștere de 80% față de aceeași perioadă a anului trecut, respectiv la un Black Friday record, cu vânzări de peste 10 milioane de euro”, a precizat Monica Cadogan, CEO și Co-fondator Vivre.

Mihai Pătrașcu, director general evoMAG a declarat că „Estimăm o creștere a vânzărilor de Black Friday cu aproximativ 20% față de anul trecut. Am organizat campania de Black Friday de anul acesta pentru a le oferi clienților noștri posibilitatea de a cumpăra la cele mai bune prețuri produsele necesare pentru a-și adapta locuințele la contextul actual. Ca parte a strategiei de anul acesta de pregătire pentru Black Friday, am majorat stocurile cu 50% și am reorganizat activitatea de recepție a mărfurilor și de procesare a comenzilor. Până pe 26 noiembrie oferim discount-uri de până la 85%, la peste 100.000 de produse”.

„Colegii mei au pregătit un număr impresionant de produse care vor intra la ofertă, cu ocazia Black Friday 2020: aproape 1.000 de produse din categoria echipamentelor necesare pentru vlogging, lumini, microfoane, stative, camere video pentru transmisiuni live și, nu în ultimul rând, drone pentru începători. Anul acesta am decis să începem pe 12 Noiembrie și vom veni cu surprize interesante din domeniul foto-video, aparate mirrorless, obiective, dar mai ales produse de interes pentru cei care sunt la început de drum în explorarea pasiunii pentru exprimare prin imagine”, a afirmat Marian Alecsiu, CEO F64.

Sursă foto: economica.net

Publicitate

Despre autor

Categorii

Videoclipuri recente

Se încarcă...