VIDEO: A venit căldura la reformații din Dumbrăvița – Urmează și renovarea bisericii?! Ce spune pastorul András Ottó Szűcs
După decenii de așteptare, enoriașii bisericii reformate din comună se pot bucura de un confort sporit la slujbele de duminică. Lăcașul de cult din centrul Dumbrăviței a primit un sistem de încălzire prin panouri infraroșu! Învestiția de peste 60 de mii de lei a fost implementată la sfârșitul anului trecut, iar o parte importantă din sumă a fost acoperită prin finanțarea venită de la Consiliul Local Dumbrăvița. Pastorul András Ottó Szűcs s-a gândit la o variantă optimă pe termen lung, astfel că instalarea sistemului a fost mai scumpă, dar funcționarea este mai puțin costisitoare pentru parohie. Pentru ca încălzirea să nu afecteze sistemul electric existent, clădirea de 118 ani a fost racordată la curent trifazic, iar panourile au fost instalate sub bănci, iar de la tablou se pot selecta zonele pentru încălzire, în funcție de câți oameni au sosit la slujbă.
Ultima renovare s-a efectuat în 2003, atunci când biserica a fost zugrăvită în interior. Din păcate, în cei aproape 120 de ani, clădirea simbol a comunei s-a degradat considerabil. Turnul trebuie refăcut urgent, igrasia afectează pereții atât în interior cât și în exterior, iar vitraliile distruse în furtuna din 1982 nu au fost refăcute nici până astăzi.
Prezbiterii bisericii calviniste au aprobat într-o ședință din luna februarie ca pentru renovare să se aplice la mai multe entități, astfel că pe lângă adiministrația publică locală și județeană, reprezentanții reformaților din Dumbrăvița vor putea să aplice pentru finanțare la diferite fundații sau chiar pentru fonduri europene.
Pe lângă slujbele obișnuite, biserica este des inchiriată pentru nunți și de către cupluri neoprotestante, dar mai nou se organizează și diferite evenimente culturale, concerte de muzică ușoară și simfonică.