Selectați pagina

Elevii și cadrele didactice și-au luat în primire noile clase modulare din Dumbrăvița – FOTO

Elevii și cadrele didactice și-au luat în primire noile clase modulare din Dumbrăvița – FOTO
Publicitate

Luni dimineața, s-au mutat în noua școală modulară patru clase pregătitoare din cadrul Școlii Gimnaziale din Dumbrăvița. Cu o valoare totală de 680 de mii de lei, școala de pe strada Creației a fost terminată în 3 luni de zile. De la începutul anului școlar, datorită numărului mare de elevi, cei din clasele de-a III-a au fost nevoiți să frecventeze orele după-amiază, astfel după inaugurare, și-au reocupat sălile, unde au activat până acum cei de la pregătitoare.

„Avem clase foarte călduroase, privind temperatura și privind modul în care le-am amenajat. Sunt spațioase, luminoase, perfecte pentru a ține orele, avem puțin ecou, dar acoperă copiii, ne descurcăm. Elevilor le place foarte mult, au mai mult spațiu. au dulapurile lor, au loc unde să-și pună lucrurile, stau câte doi în bancă, cu prietenul cel mai bun” – ne declarat învățătorul Gheorghe David.

Prezent la inaugurare, primarul Horia Bugarin a dat asigurări că în următoarea perioadă se va amenaja corespunzător și spațiul verde din jurul claselor modulare, mai ales că în imediata vecinătate, la Centrul Cultural, studiază, de asemenea, sute de elevi. Școala Gimnazială Dumbrăvița are înscriși în prezent 1890 de elevi și preșcolari distribuiți în 70 de clase.


„Ne bucurăm că am reușit să dăm drumul la clasele modulare. La școala veche avem cinci clase modulare care nu au dotările pe care le au acestea patru. Aici au hol. baie proprie, cred că a fost cea mai bună soluție la ora actuală” – a adăugat directorul Adrian Nicola.

Publicitate

Despre autor

Categorii

Videoclipuri recente

Se incarca...