
FOTO: Hoț prins de un agent al Poliției Locale Dumbrăvița

Hoț deosebit de activ a fost prins marți dimineața de un agent al Poliției Locale Dumbrăvița. Individul a spart mai multe case săptămâna trecută, printre altele el a intrat peste o femeie într-o casă pe pe strada Mesteacănului, a spart geamul și a întrat într-o casă pe strada Fervenția, dar n-a neglijat nici zona de blocuri, astfel a tâlhărit și pe strada Barcelona.
„Aflându-mă în atribuțiile de serviciu, eram pe str Barcelona în jurul orelor 01:21 unde am observat o persoana de sex masculin care se plimba pe stradă. Am procedat la interceptarea lui, astfel m-am prezentat. dar în momentul următor a luat-o la fugă spre strada Veneția. L-am somat să se oprească, dar nu s-a conformat, astfel am continuat urmărirea lui alergând” – a relatat agentul Richard Meleșcanu din cadrul Poliției Locale Dumbrăvița.
Până la urmă, pe strada Florența a fost imobilizat și încătușat. Adus la postul de Poliția Locală Dumbrăvița, a fost predat organelor de politie IPJ – Serviciul de Investigații Criminale. A recunoscut șase furturi de pe raza localității!