Selectați pagina

Ministerul Sănătății pune la dispoziția medicilor o broșură cu informații despre vaccinul împotriva COVID-19

Ministerul Sănătății pune la dispoziția medicilor o broșură cu informații despre vaccinul împotriva COVID-19
Publicitate

Pentru a veni în sprijinul medicilor de familie şi al medicilor curanţi.
Ministerul Sănătăţii lansează o broşură care conține informaţii utile despre vaccinarea împotriva COVID-19 – anunță agenția de presă Agerpres.


Broşura include răspunsuri la peste 30 de întrebări primite din partea medicilor, inclusiv cu privire la eficienţa vaccinului, siguranţa vaccinării pentru persoanele cu boli cronice, autoimune sau cancer şi contraindicaţiile la vaccinare pentru pacienţii cu diverse patologii, se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătății

„Medicii de familie şi medicii curanţi sunt vitali pentru o campanie de vaccinare reuşită. Ei sunt cei mai aproape de pacienţi şi îi pot ajuta să ia decizii informate. Opiniile comisiilor de specialitate care au contribuit la această broşură confirmă că vaccinarea este sigură, eficientă şi este calea prin care împreună putem să oprim pandemia. Materialul medical este redactat în colaborare cu comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătăţii. Credem că va fi un sprijin pentru medicii care primesc întrebări despre vaccinare de la pacienţi sau care chiar ei au întrebări la care nu au găsit răspunsuri”, a declarat dr. Andreea Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, citată în comunicat.

Broşura va fi trimisă către medicii de familie şi poate fi descărcată pe pagina oficială a Ministerului Sănătăţii.
http://www.ms.ro/brosura-medici-vaccinarea-covid-19-ms/.

Sursa: Agerpres
Foto: NEWS.ro

Publicitate

Despre autor

Categorii

Videoclipuri recente

Se incarca...