Selectați pagina

Doi cicliști de la clubul timișorean Velocitas, campioni naționali la Campionatul Național de Șosea

Doi cicliști de la clubul timișorean Velocitas, campioni naționali la Campionatul Național de Șosea
Publicitate

Clubul Sportiv Velocitas din Timișoara anunță cu mândrie performanțele remarcabile obținute de cicliștii săi la Campionatul Național de sosea, desfășurat în weekendul trecut la Ocna Sibiului, județul Sibiu.

Evenimentul, care a avut loc vineri și sâmbătă, a reunit 180 de cicliști legitimați de la 30 de cluburi sportive din România. Echipa Velocitas a fost reprezentată de 10 cicliști, dintre care doi au obținut titlurile de campion național la ambele probe ale competiției: contratimp și fond.

Alexandru Ciobotaru a câștigat titlul la categoria Master 1, iar Horea Precup a triumfat la categoria Juniori Masculin. Ambii cicliști fac parte din elita acestui sport în România și sunt membri ai lotului național, reprezentând cu succes țara noastră și orașul Timișoara pe plan național și internațional.

„Suntem extrem de mândri de performanțele cicliștilor noștri, Alexandru Ciobotaru și Horea Precup. Aceste realizări reflectă nu doar talentul lor extraordinar, ci și dedicația și munca asiduă depuse în antrenamente.

Reprezentarea cu succes a clubului și a orașului Timișoara la un astfel de nivel înalt este o mare onoare pentru noi,” a declarat Ovidiu Dănciuț, președintele Clubului Sportiv Velocitas.

Publicitate

Despre autor

Categorii

Videoclipuri recente

Se incarca...