Românii care călătoresc în Austria intră în carantină – Tranzitul este exceptat
Posted by Corina Cocoreanu on 9th July 2020

Austria emite avertizări de călătorie pentru România, Bulgaria şi Republica Moldova, a anunţat miercuri guvernul de la Viena, care a invocat o înrăutăţire a situaţiei legate de COVID-19 în aceste ţări, transmite Reuters.

Măsura, care înseamnă că orice persoană care soseşte din cele trei state menţionate trebuie să fie plasată timp de două săptămâni în carantină sau să facă dovada unui test negativ la COVID-19, urmează avertizărilor emise săptămâna trecută pentru Serbia şi alte trei ţări non-membre UE din Balcanii Occidentali. Măsurile intră în vigoare de joi 9 iulie 2020.

Decizia a fost luată şi după ce peste 3.000 de persoane din provincia Austria Superioară, ce are graniţe cu Germania şi Republica Cehă, au fost plasate în carantină pentru a limita răspândirea COVID-19. În centrul acestui focar se află un grup de 180 de cazuri legate de o biserică din oraşul Linz cu mulţi enoriaşi români.

”Vă rugăm să nu călătoriţi către aceste ţări. Acesta este apelul nostru urgent, întrucât pe de o parte înseamnă a expune riscurilor sănătatea tuturor, iar pe de altă parte am văzut că există chiar mai multe cazuri importate din aceste state’‘, a declarat cancelarul austriac Sebastian Kurz într-o conferinţă de presă comună cu ministrul de externe Alexander Schallenberg.

În ultimele săptămâni în Austria au fost detectate aproximativ 170 de cazuri de COVID-19 având legătură cu o ţară străină, cea mai mare parte cu ”Balcanii”, a spus Kurz. El a precizat că la frontierele cu Ungaria şi Slovenia controalele vor fi dublate.

Măsura autoizolării nu se va aplica în cazul tranzitului fără oprire al cetățenilor provenind din România pe teritoriul Austriei, spre destinații din alte state și în cazul transportului de mărfuri, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).