Scoala de baschet Jump Sports și la Dumbrăvița
Dacă ai o fată sau un băiat între 6 și 15 ani, du-l cu încredere la Jump Sports. Vei vedea schimbarea și vei fi încântat. Și tu, mamă, tată, dar și copilul. Iar dacă puștioaica sau puștiul tău știu deja baschet, pot merge la sesiunile de preselecție sau selecție, pentru că acum Jump Sports are grupe pe care le pregătește pentru campionate. Așa sună mesajul antrenorului Andrei Talabă cel care își dedică timpul pregătirii copiilor la disciplina baschet în Dumbrăvița și Timișoara.
Ce vrei pentru copilul tău?
- să fie sănătos
- să fie energic (bine, nu cât să îți mănânce zilele, hihi)
- să fie ordonat și disciplinat
- să fie independent
- să poată jongla cu problemele vieții
- să fie prietenos
- să fie om de echipă
- să aibă coloana dreaptă
- să aibă valorile bine stabilite pentru momentul în care va ajunge adult.
- Există un loc unde toți copiii primesc această educație (pe lângă ce le dai tu acasă) și, pe deasupra, cei mici sau adolescenții sunt super încântați să meargă acolo. Niciun părinte nu a regretat până acum și niciun copil nu a mers cu chin. Din contră. Acel loc se numește Jump Sports.
- Este acolo un antrenor de baschet atât de mișto, încât toți copiii sunt topiți după el. Și el după ei. Nu contează că sunt timizi, că sunt îndrăzneți, că sunt neastâmpărați, că sunt leneși, că sunt obraznici, că sunt cu prea mult bun simț. Nu știm ce face omul acesta cu ei, dar scoate ce e mai bun din fiecare. Probabil mai ales pentru că, înainte de a fi antrenor de baschet, este tată.
- Exact cum se poartă cu fetele lui, așa se poartă și cu ceilalți copii. Prin sport, mai exact prin baschet, îi educă. Se distrează cu ei și, între timp, îi disciplinează, glumește cu ei, dar este ferm în decizii, dansează, îi învață să mănânce sănătos, împreună cu nutriționistul, le explică ce au de făcut singuri, dar le arată avantajele prieteniei și ale lucrului în echipă, le trezește apetitul pentru învățat. Și pe toate astea le face în timp ce îi învață baschet. Și pe fete, și pe băieți. Îi duce la ștrand, îi învață să își facă bagajul pentru deplasări, îi ține departe de telefoane inducându-le plăcerea pentru sport și ei nu se plâng. Da, trebuie să recunoaștem că există pe lumea asta oameni înzestrați de la natură, cu vocație de pedagogi! Unul dintre ei este acest Andrei Talabă. Fost mare baschetbalist, și-a deschis o școală de baschet unde antrenează copii și îi formează pentru viață, alături de alți doi antrenori. Ține antrenamentele în Dumbrăvița și Timișoara și i-au trecut prin mână până acum aproape o mie de copii. Unii sunt amatori de sport și mișcare, alții au luat calea performanței.
- Andrei Talabă 0727806902